Noi, ne temem să nu vă pierdem. ..Voi?

Să vă spun ce mi-a trecut prin cap… Am vorbit acum câteva zile despre cum femeia merita iubită. Stăteam acum și mă întrebam : Noi oare meritam? Suntem noi, bărbații,  ființe date dracului , fără sentimente, fără suflet? Suntem noi cei ce ducem tot greul doar pentru ca avem umerii mai puternici? Nu asta îmi e părerea.  Într-adevăr,  avem umerii puternici, brațe puternice, fizicul nostru e unul bine pus la punct dar sufletul? Avem noi sufletul atât de puternic precum trupul? Nu prea cred… Avem emoții,  chiar foarte multe atunci când vine vorba de voi, femeile, avem sentimente ce din cauză că suntem bărbați stau ascunse în cele mai retrase colturi ale interiorului nostru. Avem lacrimi… Doamne, câte lacrimi am fii în stare să varsăm pentru cineva dar ne ascundem. De ce ? Păi suntem bărbați,  noi nu plângem. Ori cel puțin așa se spune. Tu, femeie, ai întrebat vreodată barbatul de lângă tine când a plâns ultima dată?  Sunt sigur ca atunci când a facut-o nu l-ai văzut. S-a ascuns, ne ascundem întocmai să păstrăm nepătat renumele de bărbați puternici. Din cauza asta suntem etichetați ca fiind ființe ce doar poarta ceva intre picioare ce-i duce cu gândul doar la sex, ființe ce au în sânge plăcerea de a sta la o masă plină de bere vorbind despre dracu știe ce. Crede-mă,  mulți dintre noi ar da berea pe un vin băut alături de femeia draga inimii lui. Da, avem și inimă.  E acolo,  pompează sentimente, griji, zi de zi iar noi nu le expunem și într-un final explodăm. Avem doar grija sa explodăm când suntem singuri. Nu v-ar place imaginea unui barbat care plânge,  nu-mi spuneți ca nu-i așa.  Asta nu înseamnă că nu o facem. Mă poate contrazice oricine, dar nu te consider a fii bărbat dacă din orgoliul nostru prostesc tu ții morțiș sa spui ca nu ai plâns niciodată. Trebuie sa recunoști,  suntem ca niște pui de pasare abia ieșiți din cuib. Tot timpul încercăm să zburăm,  să ne ridicam în înaltul cerului ca nimeni sa nu fie capabil sa vadă ce se întâmplă cu noi. Nu avem pene peste aripi și în loc sa zburam de lovim de toate crengile pana ajungem jos istoviți. Chiar și atunci, ținem capul sus ca doar suntem bărbați. Încercăm iar și iar și iar pana când într-o zi, căzând ajungem pe spatele unei păsări ce a învățat deja sa zboare iar aceasta ne ajută să ne ridicăm,  sa zburăm,  sa fim… Acea pasăre ești tu, femeie. Lângă tine, în zbor, rămân doar aceia care recunosc tot ce am recunoscut eu aici, pe aceia îi poți numi bărbați.  Pentru asta,  merităm să fim iubiți? Noi, ne temem să nu vă pierdem…Voi?